Se încarcă pagina

Ispitele liderului 2 – Subiectivismul

Știți povestea cu cei șase orbi care încercau să descrie elefantul potrivit percepției lor limitate. Când am auzit-o am zâmbit în colțul gurii, dar vai, cât adevăr conține. Câteodată îmi închipui că toți cei șase sunt lideri ce-și exprimă cu multă convingere opiniile despre adevăr, biserică și creștinism.
Este bine ca liderul să nu uite că și el nu este nimic mai mult decât un om și ca orice om este limitat în gândirea și percepțiile sale. Dacă este în fruntea bisericii/organizației de mai multă vreme se prea poate să-i scape acest mic amănunt. Lucrul acesta se accentuează periculos de mult atunci când liderul are succes în lucrarea sa. Succesul pare să demonstreze că el percepe bine realitatea și este posibil ca pentru o vreme să fie așa. Dar există un efect colateral al succesului și anume orbirea de sine.

Liderul, ca fiecare om filtrează realitatea prin propriile emoții și gânduri și de aici apare pericolul subiectivismului. Cu cât liderul este mai proeminent, cu atât pericolul este mai mare. Lucrul acesta se datorează distanței ce se creează între el și ceilalți. Studiile arată că, cu cât liderul este mai sus pe scara ierarhică, cu atât el pierde contactul cu realitatea (atât cea personală cât și organizațională). Succesul măsurat cu avansul în carieră aduce cu sine tendința supraaprecierii de sine.

În cazul păstorilor, cu cât sunt mai populari și conduc biserici mai mari, cu atât pericolul subiectivismului este mai mare. Dar, atenție, orice lider se confruntă cu acest pericol. Încrederea nezdruncinată că percepția proprie este mai bună decât a tuturor celorlalți este semnul clar al unui subiectivism major. Asta nu înseamnă că liderul nu poate avea în unele probleme o percepție superioară (asta înseamnă conducerea până la urmă), dar generalizarea acestei impresii este dezastruoasă. Nimeni nu este bun la toate și nimeni nu este expert în toate.

Subiectivismul liderului ucide diversitatea și blochează creșterea bisericii. Subiectivismul este reducționist având tendința să elimine tot ceea ce nu corespunde vederii limitate a liderului. Liderul subiectiv se va vedea destul de curând în fruntea unei biserici monocolore și plictisitoare, blocată într-un stadiu al creșterii și cuprinsă de rutină stearpă. Atmosfera cultivată de un lider subiectiv este toxică pentru formarea și creșterea altor lideri deoarece subiectivismul nu suportă feedbackul de calitate. Subiectivismul netratat și necombătut ajunge în cele din urmă să orbească liderii și se însoțește foarte adesea cu mândria și egocentrismul. Subiectivismul denotă de multe ori chiar ignoranța deoarece cu cât cunoști mai puțin cu atât ai impresia că știi mai mult, conform celebrului paradox. Subiectivismul naște favoritismul făcându-l pe lider „să fie pentru unii mumă iar pentru alții ciumă”. Subiectivismul naște instabilitate deoarece liderul nu conduce biserica/organizația pe baza unor valori și principii clare și cunoscute de toți ci pe baza percepției sau interesului de moment.

Ce putem face pentru a evita pericolul subiectivismului în conducerea noastră? În continuare voi enumera câteva sugestii:

Conștientizează-ți propria unicitate (temperament, chemare, daruri spirituale, formare cultică sau teologică, experiențele definitorii din viața ta etc.). În felul acesta vei ajunge să-ți înțelegi preferințele personale, cauzele anumitor sentimente plăcute sau neplăcute, rădăcinile impulsului de a respinge sau a accepta ceva. Îți vei înțelege mai bine perspectiva asupra realității precum și punctele tari și slabe ale acesteia. Se va reduce substanțial impulsul de a acționa doar pe baza a ceea ce tu simți (și apoi justifici prin raționalizare).
 Formează o echipă de conducere complementară. Odată ce-ți vei cunoaște unicitatea vei putea să-i recunoști pe cei ce te completează și vei fi deschis opiniilor lor.
 Creează un mediu deschis exprimării libere de opinii în cadrul echipei de conducere. În felul acesta îți construiești balustrade de protecție în jurul vieții tale. Cei din jur te vor putea aduce cu picioarele pe pământ ori de câte ori subiectivismul te poartă cu capul în norii părerii de sine.
 Citește și materiale din alte curente de gândire pentru a te expune perspectivelor diverse ce te pot conștientiza de unghiurile moarte ale propriei perspective.
 Citește de asemenea și „larg” pentru a-ți construi o cultură generală bogată. Lărgirea perspectivei te ajută să faci conexii și descoperiri neașteptate ce amplifică gradul de înțelegere a realității interioare și exterioare.
 Participă la seminarii și conferințe pe tematici diferite. Fii mereu dornic să înveți din experiențele altora.
 Cultivă-ți sensibilitatea spirituală. Duhul Sfânt ți-a fost dat ca și Călăuză și Sfătuitor lăuntric. El te poate conștientiza ca nimeni altul de propriile limite și slăbiciuni precum și de tendința de a-ți da singur dreptate.
 Studiază biblia pentru folosul tău și nu numai pentru pescuirea viitorului subiect de predică. Cuvântul lui Dumnezeu este o oglindă de preț care spulberă cu eficiență maximă subiectivismul ce ne dă târcoale. Știu că pare un sfat inutil dar studiile arată că foarte mulți lideri sunt atât de aglomerați încât nu se mai hrănesc pe ei înșiși devenind astfel „brutarii flămânzi” ai bisericii.

În final nu trebuie să uităm că prin natura umană toți suntem subiectivi într-o măsură mai mare sau mai mică. Toate sugestiile de mai sus (la care le puteți adăuga pe ale voastre) nu vor elimina subiectivismul ci doar îl pot reduce până la cote nepericuloase pentru individ și comunitate. Nici un lider nu poate reuși de unul singur în acest demers, de aceea vulnerabilizarea și deschiderea sunt absolut necesare. Un lider înțelept va plăti prețul construirii unui mediu în care poate fi tras de mânecă și se va înconjura cu oameni de calitate ce dau dovadă de onestitate, integritate și înțelepciune. Ca o măsură în plus, un lider înțelept caută mijlocitori care să-l susțină în rugăciune pentru a nu-i aluneca piciorul în capcana subiectivismului și mândriei.

Laurentiu Funieru

Laurentiu Funieru

Laurențiu Funieru locuiește în Târgoviște unde slujește full-time de peste 10 ani in cadrul Bisericii Penticostale "Efraim". A absolvit Institutul de petrol și gaze în anul 1991. În timpul studenției l-a cunoscut pe Dumnezeu, lucru care i-a transformat viața. După 10 ani de la convertire a simțit chemarea lui Dumnezeu pentru slujire, dedicându-se cu normă întreagă acesteia. A obținut masteratul (M.A.) în anul 2015 la TCM International Institute. În prezent slujește în cadrul echipei de conducere a bisericii Efraim ocupându- se cu predicarea, creearea de materiale pentru studiu și planificare strategică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *