CARIERA SAU OAMENII?

Nu l-am cunoscut personal dar din datele primite ai fi zis că îl cunosc ca pe un frate apropiat. În facultate era orientat, empatic, fâșneț, devotat și mereu cu gândul la alții până . . . până ce și-a început cariera. La început câștiga puțin, și, deci, era nevoit să lucreze ore suplimentare pentru „a-și întreține familia.” Cu timpul, a crescut salariul, și odată cu el au crescut pretențiile, bugetul, aspirațiile, mofturile. Din omul altruist, mereu orientat spre alții, a devenit încet, încet un workaholic egoist. Și încă unul convins că tot ce face face pentru familie, pentru frați, pentru semeni, pentru Dumnezeu. Vorba unui prieten, percepția este mai importantă decât realitatea.

În industria în care muncea era privit ca liderul ideal și dat drept exemplu în mai multe toate ședințele. Chiar era de invidiat. Era bogat. Deștept. Informat. Perseverent. Responsabil. Sârguincios. Vizionar. Ai fi zis că i-a pus Dumnezeu mână în cap. Realitatea? În câțiva ani, liderul nostru mult elogiat și-a pierdut prietenii, familia, și, cel mai trist, a rupt legătura cu Dumnezeu. Scuza? Timpul. Timpul ăsta „blestemat”. Nu-i mai ajungeau orele. Ar fi făcut orice să mai adauge măcar 2 ore la zi.

În cele mai multe cazuri, în viață, suntem somați să facem o alege clară, hotărâtoare . . . CARIERA SAU OAMENII? Biblia are ceva de spus în acest sens.

Pentru mine, idealul nu este omul amintit la început, liderul corporatist mereu frământat de ideea de progres carieristic, de promovare, de urcare în grad. Mai degrabă aș călca pe urmele apostolului Pavel care în plină expansiune, din punct de vedere a carierei, pune omul mai presus de oportunități. Apostolul a înțeles următoarele:

• Cariera se duce, oamenii rămân.
• Cariera este efemeră, Dumnezeu este peren.
• Cariera este iluzorie.

Acum ești, ai, faci . . . Mâine? Mâine se duce totul de râpă. O decizie greșită. O faptă nesabuită. Un gând neinspirat pus în practică și totul se năruie. Și realizezi în final că tot la oameni te întorci. La soț, soție. La copii. La prietenii din copilărie. La vechile nostalgii. La Dumnezeu, autorul vieții. De aceea porunca cea mai mare a sfintei cărți este aceasta: Iubește pe Dumnezeu și pe aproapele.

Ca lider, eu am ales. Te sfătuiesc să fii înțelept în alegerea pe care o faci. La sfârșitul unei zile geroase, ca cea din azi, îți vei pleca capul pe perna moale (de la DORMEO) și după o rugăciune fulger va trebui să alegi din nou: CARIERA SAU OAMENII?