Bariere în calea adaptării

Articolul de față se dorește a fi o continuare a articolelor lui Ghiță Rițișan [1], unul din membrii echipei ProLider, legat de nevoia adaptării bisericii la condițiile neprevăzute ale crizei actuale și a urmărilor ei. La fel ca și Ghiță am urmărit îndeaproape dezbaterile și frământările dintre diverși lideri creștini pe rețelele de socializare și am identificat câteva bariere ce stau în calea unei biserici adaptabile de tip amfibie, după denumirea dată Ghiță în ultimul său articol [2].

Hotărârile multor lideri sunt dictate de teologia acestora, lucru absolut normal. După atâția ani de practicare a creștinismului în condiții „normale”, teologiile noastre s-au cristalizat în sisteme foarte bine puse la punct, în care aproape fiecare detaliu își găsește locul și semnificația în sistem. Ceea ce mi se pare problematic este această legătură între rigurozitatea teologiei și rigiditatea acesteia. Se pare că, cu cât un sistem teologic este mai bine dezvoltat și închegat, cu atât capacitatea lui de adaptare la neprevăzut este mai mică. Spun…se pare!

Când problema Cinei a apărut în prim-plan, cei care au argumentat cel mai stufos legat de simbolul comunitar, de ideea sacramentală, de nevoia de a fi toți împreună în același loc, nu au avut la îndemână nici o soluție legală în afară de a aștepta până când totul va reveni la normal. Cu alte cuvinte, teologia lor bine închegată nu le-a lăsat nici o altă opțiune legală.

Mie îmi dă de gândit faptul că biserica a supraviețuit de-a lungul secolelor, în diverse culturi și prin nenumărate crize tocmai datorită capacității ei fenomenale de a se adapta. Mi se pare suspect atunci când teologia asumată de lideri blochează capacitatea bisericii de adaptare. Îmi aduce aminte de modul în care teologia sofisticată a evreilor i-a împiedicat să-L recunoască pe Mesia cel așteptat chiar de ei. Se blocaseră în propria teologie.

Un alt obstacol, mai puțin nobil decât primul, este dat de fricile liderului. Una din acestea poate fi teama de a nu pierde controlul asupra congregației. Adaptabilitatea presupune flexibilitate, iar aceasta nu se împacă deloc cu ierarhia de tip piramidal, în care toate deciziile mici sau mari trebuie aprobate de liderii de top. Organizarea piramidală excelează în domeniul controlului dar eșuează foarte des în situațiile caracterizate de neprevăzut, unde este nevoie de flexibilitate și adaptabilitate.

Un alt gen de teamă, subliniată și de Ghiță este dată de „gura lumii”.

O teamă care probabil se regăsește la câte unii are de-a face cu posibilitatea pierderii privilegiilor ordinării sau a pârghiilor de influență oferite de sistemul ordinărilor. O să supăr pe unii cu această remarcă, dar nu cred că este nejustificată. Flexibilizarea, descentralizare și împuternicirea laicilor, de care vorbea fratele Rițișan, poate deveni o amenințare la adresa sistemului ordinărilor, iar cei care-și trag semnificația sau poziția din acestea vor veghea ca acest lucru să nu se întâmple. Cu toate acestea, ar trebui să luăm seama la această posibilitate. Gândiți-vă, că în cazul dezlănțuirii prigoanei, primii vizați vor fi liderii cheie ai bisericii, lucru care va conduce la destructurarea rapidă a sistemelor de autoritate cu care ne-am obișnuit. Studiul modului de lucru al bisericii subterane din lumea întreagă de-a lungul istoriei, ne poate furniza o mulțime de date ce pot fi folosite pentru reconstruirea bisericii-amfibie.

Inerția este comună tuturor corpurilor sau sistemelor. Cu cât acestea sunt mai mari cu atât inerția este mai mare. Dex-ul definește inerția ca fiind ,,proprietatea unui sistem fizico-chimic sau tehnic de a reacționa slab sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi.”

O rudă de-a mea, căpitan de vas avea o vorbă:

Ce voia să spună?

Tonajul vapoarelor cu marfă le face greu de mânuit datorită inerției foarte mari, iar schimbările de direcție pentru a evita obstacolele trebuie gândite și începute cu mult timp înainte de a ajunge la obstacol. Dacă întârzii, vei avea experiența ciudată și înfricoșătoare de a vedea cum te îndrepți ,,încet” spre obstacol fără să poți evita ciocnirea. Experiența comună ne învață despre inerție, atunci când constatăm că este mai ușor să împingi un cărucior decât un automobil (noi spunem că este greutatea, dar de fapt este inerția). De ce am dat toate aceste exemple? Deoarece trebuie să realizăm că nu putem avea așteptări nerealiste de la un sistem mare. Cu cât organizația este mai mare, cu atât inerția este mai mare și cu atât schimbarea are loc mai greu. Dacă ai condus vreodată – cu succes – un grup de oameni de la vechi spre nou atunci cunoști acest adevăr și nu mai nutrești așteptări nerealiste.

Cu toate acestea, istoria corporatistă este plină de exemple ale unor giganți din domeniul afacerilor care au reușit să facă față cu succes schimbărilor rapide și vremurilor de criză, adaptându-se la noile condiții. Deci, chiar în cazul unor organizații mari se pot găsi soluții de adaptare și flexibilizare, dar asta presupune asumarea unui control mai scăzut și acordarea unei libertăți mai ridicate liderilor locali pentru a găsi soluții locale de adaptare. Modelul apostolului Pavel nu s-a bazat atât de mult pe control ci pe împuternicire și dedicare în mâna Domnului în care noii lideri crezuseră (o soluție adaptată vremurilor de criză de atunci).

Punctul acesta este strâns legat de cel anterior. Având în vedere diversitatea bisericilor răspândite pe tot teritoriul țării și diferențele dintre acestea (de exemplu diferența în echiparea tehnologică a bisericilor de oraș față de cele de la țară), este foarte clar că nu există o soluție unică care să acopere toate cazurile.

Lucrul acesta poate speria factorii de decizie obișnuiți cu funcționarea în vremuri normale, care au de ales între împuternicirea liderilor locali să ia decizii într-un cadru legal mai larg sau între blocarea sistemului până la normalizare situației pentru a nu risca pierderea controlului. Din păcate, este foarte posibil ca normalul de ieri să nu mai fie restabilit niciodată, ceea ce va conduce mai devreme sau mai târziu la o criză de autoritate. În vremuri de criză, insistența de a găsi soluția unică va produce pe termen scurt și mediu blocarea sistemului iar pe termen lung poate conduce la rupturi nefericite în cadrul acestuia. Doar acceptarea faptului că liderii locali pot găsi soluții adaptate situațiilor particulare în care se găsesc poate debloca situația prin flexibilizare, fără ca unitatea organizațională să fie periclitată major.

Am descris patru bariere ce stau în calea formării unei biserici-amfibie capabilă să trăiască în condiții de mediu foarte diverse. Trebuie să ne amintim că biserica nou-testamentară s-a născut în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a coborât într-un mod nou pe pământ, iar unul din simbolurile Sale este apa. În natură, apa este unul din elementele cele mai slabe și totuși unul din elementele foarte puternice. Orice copil o poate lua în palmă, dar ea modelează relieful. O caracteristică extraordinară a apei este aceea de a lua forma vasului în care este turnată rămânând totuși aceeași apă capabilă să potolească setea celor însetați. Cred cu tărie că Biserica lui Hristos, împuternicită de Duhul Sfânt, are capacitatea de a se adapta oricărei împrejurări, rămânând aceeași Biserică și având capacitatea să salveze pe cei însetați după neprihănire.

Ce alte bariere în calea adaptării bisericii ai mai identificat?



[1] „(co)-VID-urile aduse la suprafață de COVID-19” – partea I, II, III, IV

[2] (co)VID-urile aduse la suprafață de COVID – 19 (Partea a-V-a)