Pelicanul are o formă interesantă care mă fascinează, mai ales gușa aia galbenă. Orice nouă vizită în Deltă îmi oferă ocazia să mă întâlnesc din nou cu una din cele mai rare specii de păsări ale Deltei (în România cel puțin). Un lucru mai puțin cunoscut dar absolut uluitor, după spusele unui specialist (ranger) al zonei, este că pelicanul poate vedea până la 10 km, iar, după ce s-a săturat (cu vreo 5 kg de pește), se înalță până la 3.000m altitudine.
Meditând la spusele rangerului, mi-a venit în minte cel puțin 2 lideri ai scripturii care au adoptat perspectiva Pelicanului:
Meditând la spusele rangerului, mi-a venit în minte cel puțin 2 lideri ai scripturii care au adoptat perspectiva Pelicanului:
(1) Isus – Isaia 53:10-11
„Domnul însă a vrut să‑L zdrobească prin suferință. Dar după ce Își va da viața ca jertfă pentru vină, Își va vedea sămânța și va trăi multe zile, iar voia Domnului va propăși prin El. După truda sufletului Său, va vedea lumina și va fi mulțumit. Prin cunoștința Sa, Robul Meu cel drept va îndreptăți pe mulți și le va purta nelegiuirile.”
(2) Moise – Evrei 11:24-26
„Prin credință a refuzat Moise, când s‑a făcut mare, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului. El a considerat disprețul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că privea țintă la răsplată.”
Atât Isus cât și Moise au avut o vedere kilometrică. Ambii au privit dincolo de ce este sub soare, cerul și implicit veșnicia. Ambii lideri au fost conștienți că alegerile (și chiar suferințele) de azi determină nu numai ziua de mâine ci viitorul multor generații. Moise schimbă traiectoria unui popor. Îi oferă o identitate. Poporul Israel a avut o istorie și memoria unei țări la care s-au întors oridecâte ori s-au rătăcit. Isus schimbă modul în care împărțim timpul și înțelegem istoria. Oferă omului, prin sacrificiului Său suprem, o cale de împăcare cu Tatăl Ceresc.
Iată o problemă a generațiilor post-decembriste, postmoderne. S-au născut generații care nu mai pot amână fericirea clipei, împlinirea de moment. Viața, școala și bunăstarea nu se măsoară în termeni de ani. Nu, nu… se vorbește în termeni de clipă.
Iată o problemă a generațiilor post-decembriste, postmoderne. S-au născut generații care nu mai pot amână fericirea clipei, împlinirea de moment. Viața, școala și bunăstarea nu se măsoară în termeni de ani. Nu, nu… se vorbește în termeni de clipă.
Au venit la putere lideri cu perspective mici și cu o viziune miopică.
În acest context, nu se poate vorbi sau implementa proiecte cu bătaie lungă, multigeneraționale. Posteritate? Ce e aia? Manualele școlare se schimbă anual. Legile se modifică tot mai des – de obicei odată cu instalarea unui guvern nou. Proiectele municipale țin cât ține un mandat de primar. Acest adevăr este valabil nu doar în lumea seculară. Lupta este la fel de mare și în biserică.
Este nevoie să învățăm de la pelican vederea cu bătaie lungă. Este nevoie să învățăm de la marii lideri ai istoriei capacitatea de a suferi pe termen scurt pentru a câștiga pe termen lung.
Este nevoie să învățăm de la pelican vederea cu bătaie lungă. Este nevoie să învățăm de la marii lideri ai istoriei capacitatea de a suferi pe termen scurt pentru a câștiga pe termen lung.