Isaac – un lider cu o moștenire complicată
A avut tot ce-și putea dori un copil din acea vreme: a fost dorit și așteptat multă vreme de către o familie bogată. Mama lui era frumoasă ca o prințesă, iar tatăl lui era credincios, dar nu unul de duzină, ci unul care avea să definească termenul credinței prin îndârjirea cu care s-a agățat de ceea ce-i spunea Dumnezeu; pestea veacuri, tatăl lui avea să primescă titlul de tată al tuturor celor care cred. Avea să afle mai târziu că venirea lui pe lume a fost anunțată în mod supranatural de către un înger și s-a împlinit întocmai, deși nu existau șanse medicale ca un asemenea lucru să se poată petrece; un copil-minune cu adevărat. Bogăția familiei creștea de la un an la altul, iar la un moment dat a aflat că va fi principalul sau chiar singurul moștenitor al averii. Era fiul preferat, un fiu al legământului, consacrat la vârsta de opt zile, așa cum fusese legea dată de Însuși Dumnezeu. Împlinea așteptările tuturor și i se crea un culoar favorabil pentru o viață confortabilă, la adăpostul alintărilor demne de un fiu născut la bătrânețe. Isaac a primit o moștenire la care alții nici nu ar fi îndrăznit să viseze, iar în curând tatăl lui bătrân urma să treacă totul sub conducerea tânărului fiu.
Primul examen dificil pe care-l are de dat Isaac este cel al ascultării de tatăl său într-o situație în care putea să-și piardă viața. În Geneza 22, Isaac este suficient de matur să ceară lămuriri referitoare la mielul pentru jertfă, iar la un moment dat, după ce primește răspunsuri evazive din partea lui Avraam, vede că acesta din urmă se pregătea să-l înjunghie. Câteva secunde dacă mai treceau fără să se audă glasul din cer, Avraam îl aducea jertfă, iar Isaac se supunea ascultător. Nu citim că s-ar fi luptat cu bătrânul său tată, că ar fi ripostat, că s-ar fi plâns… ci a stat cuminte ascultând ca să împlinească ceea ce se părea că cere Dumnezeu. Isaac este un prototip al Domnului Isus, o ilustrare a ceea ce urma să facă Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Peste sute de ani, Dumnezeu a dat pe singurul Său fiu să moară la Golgota, dar atunci acțiunea nu s-a mai oprit cu un glas din ceruri, ci a mers până la capăt. Parte din moștenirea lui Isaac era și experiența aceasta pe care nu o putea uita toată viața: a fost de acord să fie sacrificat pentru că așa îi spusese Dumnezeu lui Avraam.
A avut tot ce-și putea dori un copil din acea vreme: a fost dorit și așteptat multă vreme de către o familie bogată. Mama lui era frumoasă ca o prințesă, iar tatăl lui era credincios, dar nu unul de duzină, ci unul care avea să definească termenul credinței prin îndârjirea cu care s-a agățat de ceea ce-i spunea Dumnezeu; pestea veacuri, tatăl lui avea să primescă titlul de tată al tuturor celor care cred. Avea să afle mai târziu că venirea lui pe lume a fost anunțată în mod supranatural de către un înger și s-a împlinit întocmai, deși nu existau șanse medicale ca un asemenea lucru să se poată petrece; un copil-minune cu adevărat. Bogăția familiei creștea de la un an la altul, iar la un moment dat a aflat că va fi principalul sau chiar singurul moștenitor al averii. Era fiul preferat, un fiu al legământului, consacrat la vârsta de opt zile, așa cum fusese legea dată de Însuși Dumnezeu. Împlinea așteptările tuturor și i se crea un culoar favorabil pentru o viață confortabilă, la adăpostul alintărilor demne de un fiu născut la bătrânețe. Isaac a primit o moștenire la care alții nici nu ar fi îndrăznit să viseze, iar în curând tatăl lui bătrân urma să treacă totul sub conducerea tânărului fiu.
Primul examen dificil pe care-l are de dat Isaac este cel al ascultării de tatăl său într-o situație în care putea să-și piardă viața. În Geneza 22, Isaac este suficient de matur să ceară lămuriri referitoare la mielul pentru jertfă, iar la un moment dat, după ce primește răspunsuri evazive din partea lui Avraam, vede că acesta din urmă se pregătea să-l înjunghie. Câteva secunde dacă mai treceau fără să se audă glasul din cer, Avraam îl aducea jertfă, iar Isaac se supunea ascultător. Nu citim că s-ar fi luptat cu bătrânul său tată, că ar fi ripostat, că s-ar fi plâns… ci a stat cuminte ascultând ca să împlinească ceea ce se părea că cere Dumnezeu. Isaac este un prototip al Domnului Isus, o ilustrare a ceea ce urma să facă Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Peste sute de ani, Dumnezeu a dat pe singurul Său fiu să moară la Golgota, dar atunci acțiunea nu s-a mai oprit cu un glas din ceruri, ci a mers până la capăt. Parte din moștenirea lui Isaac era și experiența aceasta pe care nu o putea uita toată viața: a fost de acord să fie sacrificat pentru că așa îi spusese Dumnezeu lui Avraam.
Într-o vreme în care liderii sunt ispitiți să caute mult prea mult confortul personal, putem învăța de la Isaac să fim lideri gata de sacrificiu personal atunci când Dumnezeu ne cere acest lucru.
Un al doilea examen greu din viața lui Isaac este cel în care observă că soția lui nu îi putea oferi copii. Desigur că era la îndemână să-și aducă aminte de modul în care a fost rezolvată această problemă în familia tatălui său și să-l „ajute” pe Dumnezeu apelând la o rezolvare alternativă. Isaac însă așteaptă și se roagă pentru ea, fără să caute soluții rapide. Trecuseră aproape douăzeci de ani de la nuntă când credința lui Isaac este răsplătită și Rebeca rămâne însărcinată, apoi naște doi băieți gemeni. Isaac nu caută scurtături, nu-și ia destinul în mâini să împlinească el cu mintea lui ceea ce promisese Dumnezeu, ci se roagă și așteaptă ca Dumnezeu să intervină salvator.
Un lider bun poate să aștepte în rugăciune împlinirea promisiunilor divine.
Două ar fi examenele la care Isaac nu pare să ia notă bună. Unul este cel al preferințelor pentru unul dintre copii, și anume pentru Esau în defavoarea lui Iacov. Lucrul acesta putea fi înțeles în cultura vremii, pentru că primul născut avea drepturi superioare celorlalți, chiar dacă se născuse cu doar câteva minute înaintea celui de-al doilea, însă în Geneza 25:28 justificarea iubirii cu dedicație are legătură mai degrabă cu calitățile de vânător și de bucătar ale lui Esau, decât cu ordinea în care se născuseră cei doi frați. Isaac pregătește binecuvântarea cea mai aleasă pentru Esau și i-ar fi dăruit-o, dacă nu intervenea Rebeca să-i schimbe destinatarul. I-ar fi dăruit atât de mult, încât dacă i se mai cerea ceva, nu mai știa să-i fi rămas ceva de oferit. De asemenea, Isaac se hotărăște să dea binecuvântarea mai departe abia atunci când îmbătrânește de nu mai putea vedea cui anume o dăruiește.
Un lider bun poate să împartă ceea ce are valoros mai devreme în viață, cât încă îi vede bine pe cei din jur, și să gândească mai puțin cu stomacul în situații care vor influența generațiile următoare.
Un al doilea examen la care Isaac nu poate fi dat model este cel al rostirii de adevăruri în situații limită. Isaac merge la filisteni când vine foametea și repetă jumătățile de adevăr rostite cândva și de Avraam, cu privire la soția lui. Doar că la Avraam erau jumătăți de adevăr, pe când la Isaac sunt minciuni mai vinovate.
Liderii nu trebuie să se teamă să spună adevărul, chiar dacă înaintea lor au fost alții care au trasat o cale confortabilă de a naviga pe ape tulburi cu jumătăți de adevăr.
Unii lideri pornesc la drum cu temeri, cum că nu se vor putea ridica la înălțimea celor care au condus înaintea lor. Moștenirile primite sunt un privilegiu, dar aduc cu sine și o provocare mare: aceea de a nu diminua ceea ce s-a primit, ci de a face să sporească resursele. Isaac este binecuvântat de Dumnezeu cu rod însutit, așa că devine mai bogat decât toți cei din jurul lui, le stârnește invidia și devine o țintă pentru răutățile lor. Totuși, alege să nu se răzbune și să facă pace cu cei care i-au făcut rău. Isaac nu doar că-și menține bogăția primită, dar o face și să sporească, într-un climat de pace. Exemplul lui Isaac este motivator pentru liderii de azi, să dezvolte ceea ce au primit de la înaintașii lor, cu binecuvântarea Domnului care poate să crească recoltele însutit, într-un climat de pace.
Un ultim lucru bun din viața lui Isaac poate fi observat când, la insistențele Rebecăi, îl cheamă pe Iacov și-l trimite să se însoare departe de casă. Nu a fost ideea lui, dar a știut să proceseze o idee bună, care venise de la altcineva.
Un ultim lucru bun din viața lui Isaac poate fi observat când, la insistențele Rebecăi, îl cheamă pe Iacov și-l trimite să se însoare departe de casă. Nu a fost ideea lui, dar a știut să proceseze o idee bună, care venise de la altcineva.
O lecție pe care o poate învăța un lider de azi de la Isaac este să aibă urechile deschise către ideile bune care pot circula în jurul său.
Este posibil ca una dintre ele să-i salveze familia, lucrarea sau moștenirea pe care o lasă în urmă. Este posibil ca uneori glasul lui Dumnezeu să semene uimitor de bine cu glasul soției…
Ce alte lecții despre conducere credeți că mai putem învăța de la Isaac?
Ce alte lecții despre conducere credeți că mai putem învăța de la Isaac?