“Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: <<Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.>>” Matei 28:16-20
Ca lideri avem responsabilitatea majoră de a identifica darurile și potențialul oamenilor din biserica locală și de a-i mobiliza spre împlinirea scopurilor lui Dumnezeu! Avem responsabilitatea de a implementa acele practici și valori care îi pun pe oameni în postura potrivită pentru a fi parte la misunea lui Dumnezeu (Missio Dei).
O biserica ce nu misionează, demisioneaza! Deviază de la scopul încredinţat, preocupându-se cu lucruri secundare și uneori lipsite de importanţă.
Uneori, în loc să împlinim „Marera Trimitere” (Mat. 28:18-20) trăim în „marea indiferenţă”, uitând că omul este fiinţa pentru care Dumnezeu a jertfit ce a avut mai scump, pe Fiul Său. Suntem gata să ne jertfim, să ne punem pe altar, pentru lucruri mai puţin preţioase decât mandatul pe care l-am primit din partea Domnului Isus. Ne punem pe altar pentru programele noastre de biserică, pentru conferinţe, pentru clădiri, etc. Dar cât ne doare oare pentru oamenii pierduţi, atât de pierduţi încât vor fi despărţiţi de Dumnezeu pentru eternitate? Uneori nu ne pasă de cei pierduţi de lângă noi, darămite de cei de la marginile pământului.
Cea mai mare cheltuială, cel mai mare sacrificiu al Bisericii trebuie să fie pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru împlinirea Marii Trimiteri în (Ierusalim) localitatea şi împrejurimile în care ne-a aşezat Dumnezeu, în (Iudeea) naţiunea noastră, în (Samaria) alte culturi, sau etnii din ţara şi împrejurimi şi până la marginile pământului (Fap. 1:8). De fapt, prin tot ce a făcut, Hristos nu doar că a sacrificat cel mai mult, ci a sacrificat totul, inclusiv pe Sine pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie instaurată şi extinsă pretutindeni.
Cea mai mare cheltuială, cel mai mare sacrificiu al Bisericii trebuie să fie pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru împlinirea Marii Trimiteri în (Ierusalim) localitatea şi împrejurimile în care ne-a aşezat Dumnezeu, în (Iudeea) naţiunea noastră, în (Samaria) alte culturi, sau etnii din ţara şi împrejurimi şi până la marginile pământului (Fap. 1:8). De fapt, prin tot ce a făcut, Hristos nu doar că a sacrificat cel mai mult, ci a sacrificat totul, inclusiv pe Sine pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie instaurată şi extinsă pretutindeni.
Hristos a jertfit totul pentru a naşte Biserica, dar nu doar că a jerfit totul, ci a daruit şi resursele necesare ca Biserica să-şi poată împlini mandatul Marii Trimiteri.
TOATĂ PUTEREA (v. 18) – Domnul Isus spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” şi în virtutea acestei puteri, ne porunceşte: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici” (v. 19).
În Biserică sălăşluieşte plinătatea puterii dumnezeieşti, deoarece Hristos, Cel care a zis „toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ”, este Capul Bisericii. El nu este înafara bisericii, ci este tocmai Capul ei. Puterea Bisericii nu stă în numărul membrilor, în înţelepciunea liderilor sau în resursele financiare, ci in Hristos.
Măsura în care El locuieşte în noi, determină calitatea şi mulţimea roadei: „Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.“ (Ioan 15:5). Cu alte cuvinte, garanţia succesului stă în dependenţa de Hristos, Cel care are toată puterea. Hristos este sursa, iar puterea Lui, resursa. „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.“ (Luca 10:19). Noi trebuie prin credinţă să primim şi să manifestăm această putere în interesul Împărăţiei lui Dumnezeu.
Sunt mulţi care se plâng de resurse atunci când vorbim de misiune, dar Cuvântul Domnului pe care l-am auzit la o conferinţă pe tema misiunii a fost acesta: Nu aştepta resursele ca să-ţi urmezi chemarea făcută de Domnul. Implică-te prin credinţă şi resursele vor veni pe masură ce vei avea nevoie de ele. Du-te cu puterea pe care o ai! Urmează-ţi chemarea nu resursele! Acesta a fost cuvântul care m-a adus din Ardeal în Dobrogea, în urmă cu 20 ani. Mă uit azi în urmă şi sunt uimit de ceea ce a făcut Dumnezeu. Întradevăr a pregătit resursele pentru fiecare lucrare la momentul potrivit. De multe ori am fost efectiv spectator la minunile Lui, la demonstraţia Sa de putere. A fost şi este atât de generos cu noi, pesemne că iubește tare mult Dobrogea. Ne-a dat o echipă de conducere şi slujire mare şi dedictă, ca să slujim în 11 localităţi din jurul Medgidiei şi să dezvoltăm diferite proiecte socio-evanghelistice. Ne-a dăruit resurse ca să să construim cladiri, sau să cumpărăm cămine culturale, discoteci, sau baruri şi să le transformăm în clădiri pentru activităţile Bisericii. În adevăr, puterea Lui e atotsuficientă.
TOATE NEAMURILE (v. 19) „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile”
O astfel de putere are capacitatea de a cuprinde toate neamurile: „Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.” (Isaia 52:10)
Mandatul acesta, „toate neamurile”, nu este incredinţat unui om, ci Bisericii. Nici măcar Hristos nu s-a dus singur în această slujire. Un singur om nu poate evangheliza toate neamurile, deşi sunt unii care cred că au misiunea asceasta. Un singur om nu este Biserica, ci doar parte din ea. E ca şi cum te-ai duce singur la fotograf şi i-ai spune: vă rog să-mi faceţi o fotografie în grup, iar el ţi-ar zice: aşează-te în semicerc!
Nu încerca să evanghelizezi singur lumea, ia şi Biserica cu tine!
Alţii din bisericile noastre cred că mandatul Marii Trimiteri este doar a păstorilor, a comitetului, a „celor din frunte”. Mandatul acesta nu a fost încredinţat doar păstorilor, ci Bisericii! Dacă te consideri parte din Biserica lui Hristos e şi pentru tine. O vorbă din popor spune: „Nu păstorul naşte oi, ci oile”. Păstorul le veghează în acest proces, le leagă rănile, le paşte la păşuni verzi şi la ape neotrăvite, dar pentru că această vorbă nu-i din Biblie, responsabilitatea aceasta o poartă şi păstorii, ca oi în turma Marelui Păstor.
Responsabilitatea Bisericii e pentru toate neamurile, dar multe din bisericile locale încă nu şi-au asumat-o. Poate din pricina faptului că nu ajuns la această înţelegere, sau pentru că trăiesc în „marea indiferenţă.” După ce am predicat într-o mare biserică despre responsabilitatea Bisericii de a se implica în misiunea externă, s-a ridicat păstorul şi a zis: Fraţilor, dacă nu ne implicăm înafara ţării noastre, măcar pentru „Ierusalimul nostru” să facem ceva. Am rămas surprins…!
Mandatul Bisericii este pentru Ierusalim, Iudeea, Samaria şi pentru tot Pământul! Isus nu a zis: după ce câştigaţi Ierusalimul să mergeţi în Iudeea, iar după ce aţi câştigat Iudeea pentru Hristos să mergeţi în Samaria şi aşa mai departe. Trebuie să mergem dacă se poate simultan în fiecare din dimensiunile amintite de Isus, iar dacă biserica e prea mică şi nu poate să se implice în fiecare din cele 4 dimensiuni ale misiunii, atunci se poate afilia cu alte biserici pentru a susţine misiunea într-un mod deplin, împlinind astfel „Marea Trimitere”
Cineva spunea referindu-se la Biserica Penticostală din România şi potenţialul ei pentru misiunea externă, în felul următor: „România e un uriaş care doarme, iar acest uriaş trebuie trezit.”
Responsabilitatea Bisericii e pentru toate neamurile, dar multe din bisericile locale încă nu şi-au asumat-o. Poate din pricina faptului că nu ajuns la această înţelegere, sau pentru că trăiesc în „marea indiferenţă.” După ce am predicat într-o mare biserică despre responsabilitatea Bisericii de a se implica în misiunea externă, s-a ridicat păstorul şi a zis: Fraţilor, dacă nu ne implicăm înafara ţării noastre, măcar pentru „Ierusalimul nostru” să facem ceva. Am rămas surprins…!
Mandatul Bisericii este pentru Ierusalim, Iudeea, Samaria şi pentru tot Pământul! Isus nu a zis: după ce câştigaţi Ierusalimul să mergeţi în Iudeea, iar după ce aţi câştigat Iudeea pentru Hristos să mergeţi în Samaria şi aşa mai departe. Trebuie să mergem dacă se poate simultan în fiecare din dimensiunile amintite de Isus, iar dacă biserica e prea mică şi nu poate să se implice în fiecare din cele 4 dimensiuni ale misiunii, atunci se poate afilia cu alte biserici pentru a susţine misiunea într-un mod deplin, împlinind astfel „Marea Trimitere”
Cineva spunea referindu-se la Biserica Penticostală din România şi potenţialul ei pentru misiunea externă, în felul următor: „România e un uriaş care doarme, iar acest uriaş trebuie trezit.”
Dacă Biserica Penticostală din România, ar dedica Domnului pentru misiunea externă a zecea parte din membrii ei, Împărăţia lui Dumnezeu s-ar extinde considerabil.
Privind lucrurile din perspectiva finanţelor, România are resurse pentru misiunea externă! Statisticile spun că există aproximativ 380.000 de penticostali în România, dar cei din conducere Cultului Penticostal, vorbesc de aproximativ 500.000 de penticostali. Cu siguranţă că mai există mulţi penticostali români şi înafara ţării care ar putea contribui semnificativ la următorul calcul: 500.000 dau câte 1$ pe lună => 500.000$/lună X 12 luni, (mi-e şi frică să spun) => 6.000.000$/an. Să zicem că nu dau toţi câte un dolar pe lună, dar personal cred că din 500.000 se pot găsi 50.000 de penticostali care să dea 10 dolari pe lună. Stiţi ce sumă rezultă? Exact aceaşi! Şase milioane de dolari pe an pentru misiunea transculturală! Ar fi extraordinar! E un vis în care încep să cred tot mai mult şi sper că într-o zi, nu foarte îndepărtată, „uriaşul să se trezească.”
TOT CE V-AM PORUNCIT (v. 20). „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.”
Sunt mulţi astăzi care predică o „evanghelie ieftină” în care i se spune omului că mântuirea e gratis şi că totul a fost plătit de Hristos. Corect! Dar nu e tot ce ne-a poruncit Domnul că trebuie să propovăduim. Mântuirea este gratis, dar ucenicia are un preţ pe care trebuie să-l plătească orice ucenic al Domnului: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.“ (Marcu 8:34). Domnul ne-a poruncit să facem ucenici nu convertiţi! În versetul citat anterior, Isus se adresează şi noroadelor, nu doar ucenicilor. Cred că trebuie să avem înţelepciune în abordarea oamenilor, dar în mod special cred în calăuzirea Duhului Sfânt în asemenea situaţii. E mai sigur şi mai eficient decât tehnicile noastre evanghelistice şi psihologice. Fratele Gelu Paul, un pastor din Timişoara spunea: „unii necredincioşi, care nu se pocăiesc sincer, cedează psihic la mesajul nostru bine pregătit”. Pericolul celor care cedează psihic la metodele noastre, este ca să nu fie nascuţi din nou. Trebuie să propovăduim tot ce ne-a poruncit Domnul.
Petru, în ziua de Rusalii, printre altele a spus mulţimii: „voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte. 2:23) Deşi era un adevăr, pentru evrei afirmaţiile lui Petru, erau acuzaţii grave. Petru nu a fost prea drăguţ în exprimare, dar a vorbit mânat de Duhul Sfânt şi mulţimea a rămas „străpunsă în inimă” (Fapte. 2:37) şi în ziua aceea „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete”.
Se spune într-o pildă, că noul păstor al unei biserici, după ce a văzut câteva din problemele membrilor, s-a hotărât să ţină câteva predici cu scopul de a clarifica lucrurile. Prima duminică a predicat despre familie şi problema divorţului. La sfârşit au venit câţiva membrii şi i-au spus: „pastore nu mai vorbi despre divorţ pentru că avem câteva cazuri şi în biserica noastră”. Duminica următoare pastorul a predicat despre uciderea cu vorba şi pruncucidere sau avort, dar la sfârşitul programului câţiva membrii i-au spus din nou: „pastore nu mai vorbi despre lucrurile acestea pentru că avem câteva cazuri şi în biserica noastră”. A treia duminică a venit pastorul şi a predicat despre zeciuială. De această dată, au venit mai mulţi membri la urmă şi i-au zis: „pastore, dacă mai vorbeşti despre zeciuială, în plicul în care ne-ai spus că ar fi frumos să punem banii, îţi vom pune cererea de demisie”. Iritat păstorul întrebă: „atunci despre ce vreţi să vă predic?” Răspunsul veni cu seninătate: „predică-ne despre evrei, pentru că din aceştia nu avem printre noi.
Oamenii vor să audă lucruri care să nu-i deranjeze si sunt păstori care le fac jocul, dar Cuvântul poruncii este clar: „învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”.
Când? Cât?
TOATE ZILELE (v. 20) „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Promisiunea Lui e că va fi alături de noi în fiecare zi pentru a ne ajuta să ne îndeplinim mandatul: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Fapte. 2:47)
Acest verset arată că Biserica lui Hristos nu trăieşte doar din campanii de evanghelizare, concepute în mod special pentru necreştini, ci că îndeplinirea Marii Trimiteri este un mod de viaţă, nu un eveniment.
Pavel, apostolul neamurilor este un model în propovăduirea Evangheliei în în toate zilele (FA. 14:19-23) „Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.“ După ce e lăsat aproape mort, nu-şi ia concediu de boală, ci a doua zi se duce la Derbe ca să propovăduiască Evanghelia, după care se întoarce în locul în care fusese atacat cu pietre. Acelaşi Pavel, îl îndeamnă pe Timotei: „propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra Lui la timp şi nelatimp.” (2 Timotei 4:2).
Dacă ar fi să sintetizez această scriere într-o singură frază, ea ar fi următoarea: Ca Biserică a lui Hristos, ni s-a dat TOATĂ PUTEREA pentru a evangheliza TOATE NEAMURILE, învăţându-i ÎN TOATE ZILELE, TOT CE NE-A PORUNCIT Domnul.
Mai devreme spuneam că ce mai mare cheltuială a bisericii ar trebui să fie în vederea împlinirii Marii Trimiteri, a facerii de ucenici.
Ca parte din Biserică, cea care a primit mandatul Marii Trimiteri, te intreb acum: cât eşti gata să cheltuieşti, cât eşti gata să sacrifici în acest scop în care Hristos a sacrificat totul? Cât cheltuieşte biserica din care faci parte pentru împlinirea Marii Trimiteri? Există în biserica din care faci parte un departament de evanghelizare şi misiune? Se fac rugaciuni pentru alte naţiuni? Contribuie biserica financiar la misiunea externa? Se fac colecte pentru anumiti misionari? Susţine şi trimite biserica din care faci parte vreun misionar? Sunt doar câteva întrebări de verificare prin care ne putem evalua dacă şi cât sacrificăm pentru mandatul încredinţat Bisericii.
În limba greacă, formularea „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” , se traduce mai exact aşa: „mergând sau în timp ce mergeţi, să faceţi ucenici din toate neamurile” Adică în timp ce vă trăiţi viaţa de zi cu zi, în timp ce mergeţi la muncă, la şcoală, la piaţă, să faceţi ucenici din toate neamurile. Ucenicia este ceva ce cuprinde toate aspectele obisnuite ale vieţii. Transformarea trebuie să se vadă în cele din urmă în cele mai mici detalii. Ucenicia e un proces natural, zilnic, pe care trebuie să il practicăm, câştigând oameni în Împărăţia lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla.
Întrebarea corectă nu este dacă trebuie să mergi în împlinirea Marii Trimiteri, ci dacă trebuie să mai stai unde eşti? Porunca Domnului Isus e clară: Duceţi-vă…!
TOT CE V-AM PORUNCIT (v. 20). „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.”
Sunt mulţi astăzi care predică o „evanghelie ieftină” în care i se spune omului că mântuirea e gratis şi că totul a fost plătit de Hristos. Corect! Dar nu e tot ce ne-a poruncit Domnul că trebuie să propovăduim. Mântuirea este gratis, dar ucenicia are un preţ pe care trebuie să-l plătească orice ucenic al Domnului: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.“ (Marcu 8:34). Domnul ne-a poruncit să facem ucenici nu convertiţi! În versetul citat anterior, Isus se adresează şi noroadelor, nu doar ucenicilor. Cred că trebuie să avem înţelepciune în abordarea oamenilor, dar în mod special cred în calăuzirea Duhului Sfânt în asemenea situaţii. E mai sigur şi mai eficient decât tehnicile noastre evanghelistice şi psihologice. Fratele Gelu Paul, un pastor din Timişoara spunea: „unii necredincioşi, care nu se pocăiesc sincer, cedează psihic la mesajul nostru bine pregătit”. Pericolul celor care cedează psihic la metodele noastre, este ca să nu fie nascuţi din nou. Trebuie să propovăduim tot ce ne-a poruncit Domnul.
Petru, în ziua de Rusalii, printre altele a spus mulţimii: „voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte. 2:23) Deşi era un adevăr, pentru evrei afirmaţiile lui Petru, erau acuzaţii grave. Petru nu a fost prea drăguţ în exprimare, dar a vorbit mânat de Duhul Sfânt şi mulţimea a rămas „străpunsă în inimă” (Fapte. 2:37) şi în ziua aceea „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete”.
Se spune într-o pildă, că noul păstor al unei biserici, după ce a văzut câteva din problemele membrilor, s-a hotărât să ţină câteva predici cu scopul de a clarifica lucrurile. Prima duminică a predicat despre familie şi problema divorţului. La sfârşit au venit câţiva membrii şi i-au spus: „pastore nu mai vorbi despre divorţ pentru că avem câteva cazuri şi în biserica noastră”. Duminica următoare pastorul a predicat despre uciderea cu vorba şi pruncucidere sau avort, dar la sfârşitul programului câţiva membrii i-au spus din nou: „pastore nu mai vorbi despre lucrurile acestea pentru că avem câteva cazuri şi în biserica noastră”. A treia duminică a venit pastorul şi a predicat despre zeciuială. De această dată, au venit mai mulţi membri la urmă şi i-au zis: „pastore, dacă mai vorbeşti despre zeciuială, în plicul în care ne-ai spus că ar fi frumos să punem banii, îţi vom pune cererea de demisie”. Iritat păstorul întrebă: „atunci despre ce vreţi să vă predic?” Răspunsul veni cu seninătate: „predică-ne despre evrei, pentru că din aceştia nu avem printre noi.
Oamenii vor să audă lucruri care să nu-i deranjeze si sunt păstori care le fac jocul, dar Cuvântul poruncii este clar: „învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”.
Când? Cât?
TOATE ZILELE (v. 20) „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Promisiunea Lui e că va fi alături de noi în fiecare zi pentru a ne ajuta să ne îndeplinim mandatul: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Fapte. 2:47)
Acest verset arată că Biserica lui Hristos nu trăieşte doar din campanii de evanghelizare, concepute în mod special pentru necreştini, ci că îndeplinirea Marii Trimiteri este un mod de viaţă, nu un eveniment.
Pavel, apostolul neamurilor este un model în propovăduirea Evangheliei în în toate zilele (FA. 14:19-23) „Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.“ După ce e lăsat aproape mort, nu-şi ia concediu de boală, ci a doua zi se duce la Derbe ca să propovăduiască Evanghelia, după care se întoarce în locul în care fusese atacat cu pietre. Acelaşi Pavel, îl îndeamnă pe Timotei: „propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra Lui la timp şi nelatimp.” (2 Timotei 4:2).
Dacă ar fi să sintetizez această scriere într-o singură frază, ea ar fi următoarea: Ca Biserică a lui Hristos, ni s-a dat TOATĂ PUTEREA pentru a evangheliza TOATE NEAMURILE, învăţându-i ÎN TOATE ZILELE, TOT CE NE-A PORUNCIT Domnul.
Mai devreme spuneam că ce mai mare cheltuială a bisericii ar trebui să fie în vederea împlinirii Marii Trimiteri, a facerii de ucenici.
Ca parte din Biserică, cea care a primit mandatul Marii Trimiteri, te intreb acum: cât eşti gata să cheltuieşti, cât eşti gata să sacrifici în acest scop în care Hristos a sacrificat totul? Cât cheltuieşte biserica din care faci parte pentru împlinirea Marii Trimiteri? Există în biserica din care faci parte un departament de evanghelizare şi misiune? Se fac rugaciuni pentru alte naţiuni? Contribuie biserica financiar la misiunea externa? Se fac colecte pentru anumiti misionari? Susţine şi trimite biserica din care faci parte vreun misionar? Sunt doar câteva întrebări de verificare prin care ne putem evalua dacă şi cât sacrificăm pentru mandatul încredinţat Bisericii.
În limba greacă, formularea „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” , se traduce mai exact aşa: „mergând sau în timp ce mergeţi, să faceţi ucenici din toate neamurile” Adică în timp ce vă trăiţi viaţa de zi cu zi, în timp ce mergeţi la muncă, la şcoală, la piaţă, să faceţi ucenici din toate neamurile. Ucenicia este ceva ce cuprinde toate aspectele obisnuite ale vieţii. Transformarea trebuie să se vadă în cele din urmă în cele mai mici detalii. Ucenicia e un proces natural, zilnic, pe care trebuie să il practicăm, câştigând oameni în Împărăţia lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla.
Întrebarea corectă nu este dacă trebuie să mergi în împlinirea Marii Trimiteri, ci dacă trebuie să mai stai unde eşti? Porunca Domnului Isus e clară: Duceţi-vă…!