Un lucru pe care îl observ în contextul conducerii este că liderii (inclusiv cei spirituali – dacă nu mai ales ei) tind să își acorde uneori foarte multă importanță. Poate mai multă decât este cazul. Am impresia că atunci când un lider (fie el și pastor) îi acordă altui lider atenție și importanță excesivă nu face altceva decât să transmită propria nevoie și tânjire după acest tip de importanță. Am observat acest lucru de multă vreme, încă de dinainte de a fi eu însumi în poziții de conducere. De atunci mi-am propus să nu mă las prins în plasa aceasta care încearcă să îi acapareze pe cât mai mulți dintre lideri – dorința de a fi în față, vizibili, băgați în seamă. Mă rog să reușesc până la capăt.
Este adevărat că nevoia de semnificație are caracter ontologic, dar ea nu își găsește împlinire numai în cazul liderilor cu vizibilitate. Orice lider și, evident, orice om poate atinge niveluri înalte de semnificație independent de vizibilitatea sa. Să fii îndrăgostit de propria-ți voce, să ai numai tu dreptate, să fii ascultat reverențios, să fii întâmpinat cu evlavioase plocoane, să fii totdeauna cel care dă tonul, să fii persoana mereu indispensabilă – toate astea sunt contrare învățăturii domnești despre conducere. Și totuși atâția devenim fascinați de aceste înșelătoare trăsături ale mult căutatei popularități. Atât de fascinați suntem de ele încât le îmbrăcăm în hainele smereniei. Am dezvoltat cu iscusință abilitatea de a face asta. Trebuie să recunosc că am întâlnit și altfel de lideri. Oameni de mare calibru, vrednici de toată admirația altora, cu rezultate de-a dreptul remarcabile în zona lor de influență – și în același timp extrem de discreți. Îmi plac acești oameni. Aș vrea să învăț de la ei. Sunt genul de lideri zugrăviți prescriptiv de scripturi.
Aceștia sunt liderii slujitori. Recomand câteva întrebări pentru analiză personală:
Este adevărat că nevoia de semnificație are caracter ontologic, dar ea nu își găsește împlinire numai în cazul liderilor cu vizibilitate. Orice lider și, evident, orice om poate atinge niveluri înalte de semnificație independent de vizibilitatea sa. Să fii îndrăgostit de propria-ți voce, să ai numai tu dreptate, să fii ascultat reverențios, să fii întâmpinat cu evlavioase plocoane, să fii totdeauna cel care dă tonul, să fii persoana mereu indispensabilă – toate astea sunt contrare învățăturii domnești despre conducere. Și totuși atâția devenim fascinați de aceste înșelătoare trăsături ale mult căutatei popularități. Atât de fascinați suntem de ele încât le îmbrăcăm în hainele smereniei. Am dezvoltat cu iscusință abilitatea de a face asta. Trebuie să recunosc că am întâlnit și altfel de lideri. Oameni de mare calibru, vrednici de toată admirația altora, cu rezultate de-a dreptul remarcabile în zona lor de influență – și în același timp extrem de discreți. Îmi plac acești oameni. Aș vrea să învăț de la ei. Sunt genul de lideri zugrăviți prescriptiv de scripturi.
Aceștia sunt liderii slujitori. Recomand câteva întrebări pentru analiză personală:
- Găsești momente în care să râzi puțin de tine și ezitările proprii? Sau te iei foarte în serios de fiecare dată?
- Îți mai amintești că deții un rol doar pentru o vreme? Ai uitat că roata se învârte și un altul va prelua poziția în care acum te vezi lipit cu super glue?
- Ai lăsat pentru un moment ca poziția să te definească? Sau ești persoana gata să influențeze în bine pe ceilalți indiferent de poziția în care te găsești? Îți cunoști identitatea în Cristos?