Încă un final de an în care scoatem din pod, împreună cu decorațiunile specifice perioadei, și clișeele de sezon: stea, iesle, cadouri și multe altele.
Ne-am obișnuit atât de mult cu imaginile acestea, încât s-au creat adevărate șanțuri de semnificație din care cu greu putem ieși. Aș îndrăzni cu un minim și dulce efort să deraiez intenționat din aceste șanțuri și să vă sugerez o abordare proaspătă, deși nimic nu e nou sub soare…măcar proaspăt să fie. Oare ce putem învăța despre leadership din clișeele asociate sărbătorii? Meditația mea este mai schematică, cu scop inițiatoriu, lăsându-vă pe voi să duceți mai departe exercițiul început aici. De aceea mă voi limita la o singură imagine a sărbătorii.
Ce vă spune steaua despre leadership?
Dacă privesc la conducere prin prisma stelei profețite de Balaam sau/și zărite de magi, nu îi judec prea aspru pe cei din urmă. Și eu aș fi asociat starul cu persoana numărul 1 din regat. Și eu aș fi mers la curtea celui mai cu vază om, și eu aș fi sperat să găsesc acolo pe copilul minune, revelația sezonului, personalitatea anului. Și totuși, acolo găsesc un șef paranoic în stare să ucidă pe cei mai inofensivi pentru a nu-și pierde scaunul poleit. Nu un lider. Un șef. Un șef care cu orice preț trebuia să își apere poziția. De ce? Pentru că totul era despre el. Nu despre binele regatului, nu despre bunăstarea supușilor, nu despre pacea geopolitică a vremii. Nu. Totul era despre el.
Când spun asta îmi amintesc cu un zâmbet puțin trist despre o conferință de conducere la care trebuia să ajungă unul dintre cei mai în vogă lideri de atunci și autor de multă maculatură pe subiect. Îmi amintesc că, spre dezamăgirea noastră liderul mult așteptat nu a mai venit, dar și-a trimis reprezentanți de nădejde care, într-o clădire de biserică ticsită de oameni dornici să învețe din tainele conducerii spirituale, ne-au pus să repetăm cu voce tare că totul se învârte în jurul liderului… totul se învârte în jurul liderului. Oare. Liderul din povestea stelei era prunc. Încă necunoscut. Fără dram de popularitate.
Și totuși, o stea, din perspectiva lui Dumnezeu; steaua care urma să risipească întunericul pentru totdeauna; starul care avea să fie de referință pentru societate și posteritate. Un prunc care nu s-a grăbit să treacă în viteză peste etapele propriei dezvoltări pentru a-și asuma locul anunțat în istorie. A știut să aștepte, să fie dependent de alții, să crească în exil, să rămână în anonimat până la vremea potrivită. Pentru mine imagine stelei apărute în contextul nașterii celui mai mare lider este un reminder că există un timp potrivit. Un reminder că pot învinge ispita de a fi popular.
Ne-am obișnuit atât de mult cu imaginile acestea, încât s-au creat adevărate șanțuri de semnificație din care cu greu putem ieși. Aș îndrăzni cu un minim și dulce efort să deraiez intenționat din aceste șanțuri și să vă sugerez o abordare proaspătă, deși nimic nu e nou sub soare…măcar proaspăt să fie. Oare ce putem învăța despre leadership din clișeele asociate sărbătorii? Meditația mea este mai schematică, cu scop inițiatoriu, lăsându-vă pe voi să duceți mai departe exercițiul început aici. De aceea mă voi limita la o singură imagine a sărbătorii.
Ce vă spune steaua despre leadership?
Dacă privesc la conducere prin prisma stelei profețite de Balaam sau/și zărite de magi, nu îi judec prea aspru pe cei din urmă. Și eu aș fi asociat starul cu persoana numărul 1 din regat. Și eu aș fi mers la curtea celui mai cu vază om, și eu aș fi sperat să găsesc acolo pe copilul minune, revelația sezonului, personalitatea anului. Și totuși, acolo găsesc un șef paranoic în stare să ucidă pe cei mai inofensivi pentru a nu-și pierde scaunul poleit. Nu un lider. Un șef. Un șef care cu orice preț trebuia să își apere poziția. De ce? Pentru că totul era despre el. Nu despre binele regatului, nu despre bunăstarea supușilor, nu despre pacea geopolitică a vremii. Nu. Totul era despre el.
Când spun asta îmi amintesc cu un zâmbet puțin trist despre o conferință de conducere la care trebuia să ajungă unul dintre cei mai în vogă lideri de atunci și autor de multă maculatură pe subiect. Îmi amintesc că, spre dezamăgirea noastră liderul mult așteptat nu a mai venit, dar și-a trimis reprezentanți de nădejde care, într-o clădire de biserică ticsită de oameni dornici să învețe din tainele conducerii spirituale, ne-au pus să repetăm cu voce tare că totul se învârte în jurul liderului… totul se învârte în jurul liderului. Oare. Liderul din povestea stelei era prunc. Încă necunoscut. Fără dram de popularitate.
Și totuși, o stea, din perspectiva lui Dumnezeu; steaua care urma să risipească întunericul pentru totdeauna; starul care avea să fie de referință pentru societate și posteritate. Un prunc care nu s-a grăbit să treacă în viteză peste etapele propriei dezvoltări pentru a-și asuma locul anunțat în istorie. A știut să aștepte, să fie dependent de alții, să crească în exil, să rămână în anonimat până la vremea potrivită. Pentru mine imagine stelei apărute în contextul nașterii celui mai mare lider este un reminder că există un timp potrivit. Un reminder că pot învinge ispita de a fi popular.
Adevărații lideri și, prin excelență, liderul liderilor s-a ferit de popularitate forțată și urmărită intențional.
Aceasta a apărut nu din cauză că a fost urmărită strategic, dorită cu ardoare, abordată cu perseverență. Aceasta a fost prin excelență un efect secundar al asumării vocației de slujitor.
Ce învăț despre conducere din licărirea stelei Betleemului?
Stimate lider, ce îți spune ieslea despre conducere? Aș fi curios să aflu.
Ce învăț despre conducere din licărirea stelei Betleemului?
- Învăț că Marele Om a fost mai întâi prunc.
- Învăț că Liderul nostru al tuturor nu s-a aruncat prematur în aventura conducerii folosindu-se de confirmările uimitoare ale alegerii/trimiterii sale (magii, îngerii, astrul călăuzitor, darurile demne de un rege) ci a așteptat timpul potrivit pentru marea asumare a slujirii.
- Învăț că nu popularitatea este măsura conducerii, ci, eventual, invers.
Stimate lider, ce îți spune ieslea despre conducere? Aș fi curios să aflu.