Robert Jenkins, căpitanul unei nave comerciale britanice, s-a prezentat în fața Parlamentului britanic, cu urechea sa mumificată în mână, pentru a-și apăra cauza. Ce s-a întâmplat?
Jenkins a reclamat că niște membrii ai Gărzii de Coastă spaniole i-au tăiat urechea iar în ochii lui răzbunarea prin declanșarea unui război era singura soluție satisfăcătoare. Ridicol, așa-i? Cine l-ar lua în serios? Știu. Am râs și eu când am citit pentru prima dată. Totuși, în calitate de lider influent, speech-ul lui a făcut ca Parlamentul să treacă la acțiune.
Oricât de absurd ar părea, conflictul militar spaniolo-britanic ce s-a întins pe aproape 9 ani (1739-1748), a avut drept motiv de război („casus bellii”), printre altele, tăierea urechii lui Jenkins. De aici și denumirea oficială a războiului, așa cum l-a numit istoricul Thomas Carlyle în 1858: Războiul Urechii lui Jenkins (engleză – The War of Jenkins’ Ear, spaniolă – Guerra del Asiento).
Rezultatul?
Războiul s-a soldat cu moartea a 30.000 de oameni. Nu degeaba a spus un filozof antic că înainte de a te îmbarca într-o călătorie de răzbunare trebuie să sapi 2 morminte.
Acest eveniment trist îmi aduce aminte de un alt eveniment trist al istoriei. Îl găsești spre sfârșitul tuturor evangheliilor sinoptice și îl are ca actor secundar pe nimeni altul decât pe sangvinicul Petru, purtătorul de cuvânt a celorlalți ucenici.
Jenkins a reclamat că niște membrii ai Gărzii de Coastă spaniole i-au tăiat urechea iar în ochii lui răzbunarea prin declanșarea unui război era singura soluție satisfăcătoare. Ridicol, așa-i? Cine l-ar lua în serios? Știu. Am râs și eu când am citit pentru prima dată. Totuși, în calitate de lider influent, speech-ul lui a făcut ca Parlamentul să treacă la acțiune.
Oricât de absurd ar părea, conflictul militar spaniolo-britanic ce s-a întins pe aproape 9 ani (1739-1748), a avut drept motiv de război („casus bellii”), printre altele, tăierea urechii lui Jenkins. De aici și denumirea oficială a războiului, așa cum l-a numit istoricul Thomas Carlyle în 1858: Războiul Urechii lui Jenkins (engleză – The War of Jenkins’ Ear, spaniolă – Guerra del Asiento).
Rezultatul?
Războiul s-a soldat cu moartea a 30.000 de oameni. Nu degeaba a spus un filozof antic că înainte de a te îmbarca într-o călătorie de răzbunare trebuie să sapi 2 morminte.
Acest eveniment trist îmi aduce aminte de un alt eveniment trist al istoriei. Îl găsești spre sfârșitul tuturor evangheliilor sinoptice și îl are ca actor secundar pe nimeni altul decât pe sangvinicul Petru, purtătorul de cuvânt a celorlalți ucenici.
„Pe când vorbea El încă, iată că a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el o gloată mare de oameni cu săbii și cu ciomege, trimiși de preoții de seamă și de bătrânii poporului. Vânzătorul le dăduse un semn, zicând: ‘Cel pe care-l voi săruta eu, acela este; să-l prindeți!’ S-a apropiat îndată de Isus și I-a zis: ‘Plecăciune, Rabbí!’ Și L-a sărutat. Isus i-a zis: ‘Prietene, ce ai venit să faci, fă!’ Atunci, ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus și L-au prins. Și iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, și-a scos sabia, l-a lovit pe slujitorul marelui-preot și i-a tăiat urechea. Atunci, Isus i-a zis: ‘Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri! Crezi că n-aș putea să-L rog pe Tatăl Meu să-mi pună chiar acum la îndemână peste douăsprezece legiuni de îngeri?'” – Matei 26:47-53 EDCR
Luca adaugă …
„Dar Isus atingându-i aceluia urechea, l-a vindecat.” – Luca 22:51
Petru reprezintă înclinația firească a oricăruia lider. Când situația degenerează, pentru a-ți face dreptate, liderul recurge la arma cea mai la îndemănă. Arma răzbunării. Deși s-a adeverit în mii de ani inutilă, credința conform căreia răzbunarea rezolvă problema nu moare. Dimpotrivă, ea este prezentă mai mult ca oricând în filmele Hollywood-iene, în multe romane dramaturgice și chiar în muzica contemporană. Câți lideri nu visează să fie Gladiator sau Rambo?
Hristos a înțeles atât natura umană cât și inutilitatea răzbunării, de aceea a acționat în două feluri:
Garantez că ambii bărbații au rămas marcați de gestul și cuvintele lui Isus.
Ca lider, înțeleg lupta interioară atunci când îți vine să . . .
Știu sentimentul și nu te condamn. Doar îți spun prietenește că nu rezolvi nimic cu răzbunarea. Hristos, atârnat pe cruce, în loc să blesteme nenorociții ăia de soldați romani, alături de șmecherii ăia de preoți și saduchei (lideri religioși), s-a rugat următoarele: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”
Dragul meu lider, nu uita că răzbunarea nu-i o armă a liderului!
Hristos a înțeles atât natura umană cât și inutilitatea răzbunării, de aceea a acționat în două feluri:
- L-a mustrat pe Petru deoarece a acționat instinctual, ca o ursoaică ce-și vede puii amenințați.
- L-a vindecat pe slujitorul marelui-preot.
Garantez că ambii bărbații au rămas marcați de gestul și cuvintele lui Isus.
Ca lider, înțeleg lupta interioară atunci când îți vine să . . .
- Îi spui două vorbe acidulate
- Îi tragi două palme
- Îi întorci fapta cu vârf și îndesat
- Îi arăți cine e mai tare, mai deștept?
Știu sentimentul și nu te condamn. Doar îți spun prietenește că nu rezolvi nimic cu răzbunarea. Hristos, atârnat pe cruce, în loc să blesteme nenorociții ăia de soldați romani, alături de șmecherii ăia de preoți și saduchei (lideri religioși), s-a rugat următoarele: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”
Dragul meu lider, nu uita că răzbunarea nu-i o armă a liderului!