Învierea Domnului nu este doar un fapt istoric bine așezat în inimile și mințile credincioșilor.
Învierea nu ni se prezintă doar ca miracolul de căpătâi din care derivă calitativ toate celelalte minuni.
Învierea nu marchează istoria doar ca un moment crucial pentru dezvoltarea religioasă.
Învierea nu este numai momentul de referință al vieții noastre de creștini, la care ne raportăm comemorativ din când în când.
Învierea nu este doar orizontul existenței noastre – orizont pe care în mod miraculos îl vom și atinge odată.
Învierea este suma tuturor acestora și mult mai mult.
Învierea este noua realitate în care trăiesc eu.
Este realitatea care îndrăznește să spună NU eșecului.
Este realitatea care nu se teme de impas.
Este forța care mă ajută să sfidez încăpățânata lege a gravitației, a degradării, a păcatului.
Este atmosfera care face posibil un nou tip de gândire. Este o altă paradigmă.
Conducerea spirituală este direct impactată de această nouă paradigmă. Enumăr aici câteva dintre efectele benefice ale învierii asupra liderului creștin:

Inspiră speranță în vremuri tulburi. Nu se lasă intimidat de puterea copleșitoare a teoriilor conspirative tot mai la modă în cercurile religioase, dar care în mod paradoxal îl scot pe Dumnezeu din ecuație.
Oferă un cadru de restaurare și reabilitare. Dacă Petru este restaurat emoțional și reabilitat vocațional de Domnul înviat, avem toate argumentele pentru a face și noi la fel cu colegii noștri de lucrare. Liderul nu numai predică despre o nouă șansă oferită de Domnul. El confirmă asta și în relație cu colegii de slujire.
Crede în revitalizarea bisericilor. Bisericile care traversează perioade de declin nu trebuie abandonate și trecute la statistici. Liderul insuflat de realitatea învierii nu se va da bătut. Biserica nu este constrânsă de legile naturii și de condițiile sociologice. Ea se alimentează din seva supranaturală a vieții noi și se guvernează după legile unei alte împărății.
Nu se teme de începuturi noi și firave. Așa a început și biserica. Dintr-un grup plin de teamă și îndoieli a răsărit, ca ghiocelul prin zăpadă, biserica ucenicilor lui Hristors. Unsprezece, o sută douăzeci, trei mii. Invierea stă ca premisă de bază pentru această dinamică a creșterii exponențiale.
Nu se dă bătut când trece prin văile adânci ale sufletului. Au trecut și alții pe acolo. Ilie a fost acolo. Moise la fel. Și Isus a trecut pe acolo. Dar știm că după un Ghetsimani urmat de Via Dolorosa, Calvar și mormânt, a venit în cele din urmă și raza mult așteptată a învierii. Liderul care trăiește după această nouă realitate va reuși să parcurgă cu încredere drumul întunecos și întortocheat al văilor sufletești. Îl va parcurge el și apoi va ajuta și pe alții care vor mai trece.
Care sunt alte beneficii ale învierii pe care le vezi aplicabile în zona conducerii spirituale? Aș fi bucuros să le împărtășești cu mine.